Blog
Pescuitul în Marea Neagră – Ghid complet pentru pescarii de pe litoralul României
Pescuitul în Marea Neagră – Ghid complet pentru pescarii de pe litoralul României
Pescuitul în Marea Neagră este diferit față de pescuitul practicat pe oceane sau în Marea Mediterană. Deși numărul speciilor mari de pești răpitori este mai redus, litoralul românesc oferă numeroase oportunități pentru pescarii amatori și sportivi, atât de pe mal, cât și din largul mării.
Indiferent dacă alegi să pescuiești de pe plajă, de pe digurile de la Constanța, Agigea sau Midia, ori din barcă sau velier, fiecare ieșire pe mare poate aduce surprize și capturi spectaculoase.
Unde poți pescui în Marea Neagră?
Pescuitul se poate practica în mai multe moduri:
- De pe plajă, în special dimineața și seara.
- De pe diguri, cele mai productive locuri fiind Digul de Nord Constanța, Digul de Sud Agigea și digurile din Midia.
- Din barcă sau velier, unde ai acces la zone mai adânci și poți urmări bancurile de pești.
Fiecare metodă necesită un echipament diferit, însă toate oferă șansa unor capturi memorabile.
Cele mai întâlnite specii din Marea Neagră
Chefalul
Chefalul este una dintre cele mai apreciate specii din Marea Neagră, fiind un pește puternic, prudent și extrem de suspicios. Poate fi pescuit atât de pe diguri, cât și din porturi, estacade sau din barcă, folosind mai multe tehnici.
Cele mai eficiente metode de pescuit la chefal:
- Pescuit la staționar, folosind monturi fine și râmă de mare.
- Pescuit la plută, o metodă foarte eficientă atunci când peștii se hrănesc aproape de suprafață.
- Pescuit la bombardă, ideal pentru lanseuri lungi și prezentarea naturală a momelii.
- Pescuit la păsărică (plută culisantă), o tehnică tradițională folosită cu succes de pescarii de pe litoral.
Momeala recomandată
Cea mai eficientă momeală pentru pescuitul chefalului este râma de mare, datorită mirosului puternic și modului natural în care se prezintă în apă. În anumite situații pot da rezultate și alte momeli naturale, însă râma de mare rămâne alegerea preferată de majoritatea pescarilor de la Marea Neagră.
Guvidul și Hanusul
Guvidul este una dintre cele mai ușor de prins specii din Marea Neagră și reprezintă alegerea ideală pentru pescarii începători, dar și pentru cei care își doresc o partidă cu multe capturi. Fiind un pește de fund, mai puțin mofturos decât alte specii, atacă rapid momeala atunci când este prezent în zonă.
Cum se pescuiește?
Pescuitul la guvid este simplu și nu necesită echipamente complicate.
Montura recomandată
- Montură simplă cu 2 cârlige nr. 2.
- Plumb de 40–80 g, ales în funcție de adâncime și de curent.
- Fir principal de 0,25–0,30 mm, suficient de rezistent pentru pescuitul printre pietre și stabilopozi.
Cele mai eficiente momeli
Guvidul acceptă o gamă variată de momeli naturale, însă cele mai folosite sunt:
- Garizi;
- Scoici;
- Hamsie sărată;
- Râmă de mare.
Totuși, una dintre cele mai eficiente momeli folosite de pescarii de pe litoral este pieptul de pui colorat cu șofran alimentar (colorant alimentar). Culoarea galben-intens și rezistența cărnii pe cârlig fac ca această momeală să fie extrem de eficientă, mai ales atunci când guvizii sunt activi și atacă rapid.
Guvidul poate fi pescuit de pe diguri, stabilopozi, cheiuri sau din barcă, iar în perioadele bune este posibil să ai capturi la aproape fiecare lansare. Este una dintre speciile care oferă cele mai multe satisfacții pescarilor de pe litoralul românesc.

Lufarul – răpitorul care provoacă isterie pe litoral
Dacă există un pește care îi face pe pescarii de la Marea Neagră să lase totul și să plece imediat pe apă, acela este lufarul. În fiecare toamnă, când apar primele bancuri, în porturile de pe litoral se produce o adevărată agitație. Bărcile ies una după alta în larg, iar digurile se umplu de pescari care speră să prindă primul „dințos” al sezonului.
Lufărul este un pește pelagic, extrem de agresiv și un luptător redutabil. Atacă violent nălucile și oferă driluri spectaculoase, motiv pentru care este considerat unul dintre cei mai apreciați răpitori din Marea Neagră.
Cum se pescuiește lufarul?
Lufărul poate fi pescuit atât de pe mal, cât și din barcă, cele mai eficiente năluci fiind:
- Pilkere de 20–40 g;
- Lingurițe oscilante și rotative;
- În anumite situații, voblere pentru pescuitul la suprafață.
Echipament recomandat din barcă
- Lansetă de spinning cu lungimea de 2,00–2,40 m;
- Putere de aruncare 20–60 g sau 30–80 g;
- Mulinetă mărimea 3000–4000;
- Fir textil de 0,12–0,18 mm, cu înaintaș din fluorocarbon.
Echipament recomandat de pe mal
Pentru lanseuri lungi este recomandată:
- Lansetă de spinning 2,70–3,00 m;
- Putere de aruncare 20–60 g sau 30–80 g;
- Mulinetă 4000–5000;
- Fir textil și înaintaș rezistent la abraziune.
Cenacopul – lufarul tânăr
Lufărul de dimensiuni mici, cunoscut pe litoral sub numele de cenacop, poate fi pescuit foarte eficient la țaparină.
Față de monturile pentru stavrid, se folosesc:
- țaparine cu cârlige puțin mai mari;
- fir mai gros, de 0,25–0,30 mm, pentru a rezista dinților ascuțiți ai peștelui.
Echipament din barcă
- Lansetă tip feeder cu vârf sensibil;
- Lungime 2,40–2,70 m;
- Acțiune 60–150 g.
Echipament de pe mal
- Lansetă de 3,90–4,50 m;
- Acțiune 60–200 g, capabilă să lanseze monturile la distanțe mari și să controleze capturile în condiții de val și curent.
Toamna este, fără îndoială, perioada în care lufărul transformă litoralul românesc într-un adevărat spectacol. Pentru mulți pescari, primul atac violent al unui lufăr este momentul pe care îl așteaptă tot anul.


Palamida – unul dintre cei mai puternici pești pelagici din Marea Neagră
Palamida este una dintre cele mai spectaculoase capturi pe care le poți avea pe litoralul românesc. Este un pește pelagic, foarte rapid și puternic, care atacă violent și oferă driluri memorabile. Bancurile apar, de regulă, la sfârșitul verii și începutul toamnei, iar atunci când sunt semnalate, pescarii ies imediat în larg.
Pescuitul la țaparină
În anumite perioade, palamida poate fi prinsă și la țaparină, mai ales atunci când urmărește bancurile de stavrizi sau hamsii. Atacurile sunt extrem de violente, de aceea este recomandată folosirea unor țaparine rezistente și a unui fir de calitate.
Pescuitul la trenă
Cea mai eficientă metodă pentru capturarea palamidei este pescuitul la trenă.
Montura recomandată este simplă și foarte eficientă:
- se folosește un vobler cu barbetă mare, capabil să coboare la câțiva metri sub suprafața apei;
- în spatele voblerului se montează o țaparină.
Rolul voblerului nu este doar să atragă peștii, ci și să mențină țaparina permanent sub luciul apei, acolo unde se deplasează bancurile de palamidă. În multe situații, atacul are loc direct pe țaparină, iar voblerul funcționează ca un stabilizator al monturii și ca un element suplimentar de atracție.
Viteza de navigare
Pentru rezultate bune la trenă, viteza recomandată este de 6–7 km/h. La această viteză, voblerul evoluează corect, iar țaparina rămâne în permanență în zona activă a peștilor.
Echipament recomandat
- Lansetă de trolling sau spinning Heavy, cu acțiune 30–80 g sau 50–150 g;
- Lungime 2,10–2,40 m;
- Mulinetă tip multiplicator de forță
- Fir textil rezistent și un înaintaș din fluorocarbon.
Palamida este un pește care nu iartă greșelile. Atacul este exploziv, iar primul contact cu acest răpitor îi face pe mulți pescari să revină în fiecare toamnă pe Marea Neagră în căutarea unei noi partide spectaculoase.

Specii întâlnite mai rar
Pe lângă speciile obișnuite, Marea Neagră oferă și capturi mai rare, care reprezintă adevărate surprize pentru pescari.
Calcanul
Una dintre cele mai valoroase specii din Marea Neagră. Se întâlnește pe fund nisipos și necesită tehnici specifice de pescuit.
Pisica de mare
Poate fi prinsă accidental atât de pe mal, cât și din larg. Este un adversar puternic și trebuie manipulată cu atenție din cauza acului veninos.
Smaridul
O captură rară, care apare ocazional la țaparină sau chiar la monturile destinate guvizilor.

Corbul de mare
Una dintre cele mai rare capturi pentru pescarii de pe litoral. Poate apărea accidental la țaparină.

Rândunica de mare
Se prinde destul de rar, atât la țaparină, cât și la pilkere.

Dragonul de mare
Poate fi prins la țaparină sau la pilkere mici, de aproximativ 20–30 g. Fiind o specie veninoasă, trebuie manipulată cu foarte mare atenție.

Korean Rockfish (Sebastes)
O specie apărută relativ recent în Marea Neagră. Cele mai multe capturi au fost realizate la pilkere și năluci metalice.
Galea sau popular jidănesc
Se pescuiește în special la montura de guvizi, rar la țaparină și este apreciat pentru carnea sa gustoasă.

Milacopul
Se pescuiește în special la râmă de mare și este apreciat pentru carnea sa gustoasă.
Scorpia de mare
Se pescuiește în special pe fundul Mării Negre la montura de guvizi accidental la țaparină și este apreciată pentru carnea sa gustoasă.

Barbunul
Una dintre cele mai apreciate specii culinare din Marea Neagră. Se pescuiește în principal la râmă de mare, pe fund nisipos.
Bacalea
O specie întâlnită ocazional, care poate fi prinsă la țaparină.

Zărganul
Foarte spectaculos datorită atacurilor sale la suprafață. Se poate pescui cu țaparină, râmă de mare sau pilkere mici.

Echipamentul potrivit face diferența
Succesul unei partide de pescuit depinde în mare măsură de alegerea echipamentului potrivit. Lanseta, mulineta, firul, montura și năluca trebuie adaptate speciei urmărite și locului în care pescuiești, fie că este vorba despre plajă, dig sau largul mării.
Tot ce ai nevoie pentru pescuitul în Marea Neagră
În magazinul Pescuit360.ro găsești echipamente dedicate pescuitului marin: lansete, mulinete, țaparine, pilkere, fire, plumbi, năluci și accesorii atent alese pentru speciile întâlnite pe litoralul românesc.
Fie că ești la început de drum sau ai ani de experiență pe mare, echipamentul potrivit și informațiile corecte te vor ajuta să transformi fiecare ieșire într-o aventură de neuitat.